"Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gandit" - Buddha

luni, 5 aprilie 2010

Daca vrei, cu adevarat....., poti !


Multora dintre noi ne place sa ne simtim deprimati, pentru ca atunci cand parem deprimati oamenii ne compatimesc si asta ne face sa ne simtim mai bine. Adoram sa-i auzim pe altii compatimindu-ne si ne purtam ca si cum ne-ar placea sa primim laude pentru cat de greu o ducem. Dar a te balaci in autocompatimire nu te va face fericit si nici nu-ti va rezolva problemele. In loc sa te plangi de problemele tale ca sa atragi simpatia celorlalti, incearca sa vezi partea buna in orice situatie.
Dar sunt situatii in viata cand este potrivit sa iei lucrurile in serios. Cu toate acestea, in orice situatie se afla un prilej de bucurie. Daca intelegem scopul incercarilor la care ne supune viata si invatam cum sa rezolvam problemele atunci cand apar, atunci fericirea devine posibila! Incercarile vin pentru a scoate la iveala necesitatea unei schimbari si/sau pentru a ne furniza o ocazie pentru progres.

Un proces de rezolvare a problemelor, care este foarte util in tratarea situatiilor dificile este:

1. Accepta faptul ca ai o problema.
- nu exista nicio cale pentru a rezolva o problema daca nu-i recunosti existenta. Nu este nimic rau sa ai probleme in viata. Din cand in cand apar probleme care merita sa fie ignorate. Dar de cele mai multe ori este important sa accepti faptul ca ai o problema.

De exemplu: poate te-ai aflat in situatia sotului care isi intreaba sotia: "Ce-i cu tine scumpete?" Cu o raceala de gheata, cu capul inaltat mandru si cu buzele stranse, ea raspunde: "Nimic". Nu exista nicio cale de a rezolva o problema atata vreme cat insisti ca nu s-a intamplat nimic.

2. Descrie problema.
- odata ce ai recunoscut ca exista ceva ce nu merge bine in viata ta, actioneaza rapid pentu a defini exact despre ce este vorba. Timp, energie si emotii sunt total risipite cand incerci sa rezolvi generalitati de genul "lucrurile nu merg bine". Uneori cand ii intreb pe oameni: "Ce nu merge? Cand a inceput totul? Ce simti ca s-a intamplat?", de multe ori primesc un raspuns total neproductiv ca: "Nu stiu."

Oamenii sufera adesea chinurile stresului timp indelungat, doar pentru ca nu sunt dispusi sa izoleze si sa descrie problemele pe care le au. Cred ca este foarte important sa intelegem ca exista o solutie pentru fiecare problema cu care ne confruntam.

3. Stabileste solutia si incepe sa actionezi corespunzator.
- odata ce ai stabilit solutia si ai descris-o in cuvinte, o parte importanta a procesului este sa incepi sa actionezi conform afirmatiilor tale. Inainte de a incepe sa actionezi, verifica fiecare detaliu al solutiei.

Chiar daca lucrurile pot parea imposibil de realizat, alege un curs de actiune si apuca-te de treaba.

4. Nu mai vorbi niciodata despre problema ci doar despre solutie.
- ultimul pas in procesul de rezolvare al unei probleme este momentul in care majoritatea dintre noi se poticnesc. Niciodata, dar absolut niciodata nu mai vorbi despre problema! Vad frecvent oameni care nu cauta cu adevarat o solutie ci doar o alta persoana careia sa-i povesteasca ce s-a intamplat.

Vorbind mereu despre problema, nu numai ca nu vom reusi niciodata sa o rezolvam, dar exista tendinta de a o amplifica si de a inrautati lucrurile.

Odata ce ai identificat cea mai buna solutie posibila si ai inceput sa actionezi, vorbeste numai despre solutie.

Multi dintre noi traiesc cu problemele lor o perioada atat de lunga, incat solutia dispare in acest proces. Este posibil sa alegem in orice moment un curs de actiune diferit.

Putem alege o viata plina de bucurie si fericire, o viata libera de teama si ingrijorare. Abraham Lincoln a spus: "Fericirea este o stare a mintii. O persoana este atat de fericita pe cat se hotaraste sa fie."

Tu poti spune: "Tu nu stii ce probleme grave am eu!"

Raspunsul meu este: Fericirea este o alegere, o optiune de viata pe care toti putem sa o facem.

Primul lucru pe care trebuie sa-l stim despre teama si neliniste este ca acestea sunt in cea mai mare parte creatii ale imaginatiei noastre. Desigur, teama este resimtita ca foarte reala, dar de cele mai multe ori ne-o inducem singuri, doar ca rezultat al unor experiente anteioare.

Psihologii pediatri spun ca ne nastem doar cu doua feluri de teama: teama de zgomote puternice si teama de a cadea. Toate celelalte tipuri de temeri le invatam in copilarie, ca urmare a interactiunii cu oamenii din jurul nostru sau sunt datorate circumstantelor din viata noastra. Teama se sadeste in subconstientul nostru in multe feluri: de catre parintii nostri care folosesc teama pentru a ne disciplina sau pur si simplu din ignoranta; prin experiente inspaimantatoare in copilarie; prin filme de groaza sau programe terifiante; prin carti pline cu imagini inspaimantatoare.

Fie ca teama este imaginara sau este rezultatul unor experiente induse de ceilalti, stim ca ea este acolo. Emerson a spus: "Nu a invatat lectia vietii cel care nu-si invinge in fiecare zi teama."

Orice problema ai avea, poti sa o rezolvi daca iti pui in minte acest lucru!

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Dilema...

Deci,.... pentru voi, poate, pare un inceput (ce scriu acum), pentru mine e nesfarsit.
Dupa cum ati vazut, pe mine ma intereseaza foarte mult partea spirituala a vietii, ma preocupa tare, prea tare ar spune unii, incat am ajuns sa fiu catalogata... Dar... in final, nu-mi pasa. Tot ce tine de karma, de evolutia sufletului, de puterea de a fi sau a deveni ceea ce "esti deja", de a intelege sau a gasi "calea" (pe care o stiu, de fapt, doar ca nu pot, inca)....

Ce este corect a face?

- sa-i "pedepsim" pe cei care, constiinta noastra ne spune ca, gresesc? (pedepsim = ma refer la faptul de a spune verde-n fata si sa le dam o lectie pentru a putea invata si ei din greselile pe care le fac, binenteles, cu conditia iertarii (aceluia ce a gresit), deoarece majoritatea o iau ca pe o ofensa...)

- sa-i iertam, pur si simplu, si sa mergem mai departe... (cum o fi,... o fi...)
???!!!

In final, sinceritatea este cea mai importanta ( spune si porunca Domnului), dar daca eu sunt total directa si sincera, astfel dand si o "lectie" celui ce m-a suparat, oare nu-l jignesc (prea mult spus), nu-l fac sa se simta neindreptatit sau socat pana la a-mi purta pica pentru cele spuse?

Sau e mai bine sa-i atrag atentia cat mai exact cu putinta si sa impachetez vorbele (pana nu mai intelege, de fapt, adevaratele simtaminte) astfel incat sa nu ranesc profund pentru a-mi asigura iertarea (vezi articolul http://psihologic.blogspot.com/2007/12/despre-iertare-sikarma.html
Pentru mine asta reprezinta o dilema profunda.
Stau, observ, vad si tot nu pricep.

Din anumite p.d.v. pare mai buna prima optiune, dar..., totusi, karma?!!!!

Va doresc un Paste fericit alaturi de cei dragi!